sunt un abator de vise


puțin mai încolo cineva s-a aruncat de la etajul 9
lumea se adună ca la spectacol să privească sângele
trupul are ochii încă deschiși în asfalt
nu-i închide nimeni
rămân așa
imenși
călcam prin oameni de unul singur
mușcă-mă de umeri a spus frumusețea
și am luat-o
a intrat în acvariu
respira încet prin lichidul acela care înnobilează fluturi
să punem botniță fiilor noștri a spus dezbrăcându-se
prima dată să ai câinele și apoi copilul i-am răspuns
timpul care lucra în corpul ei avea ceva dintr-un om în sinea lui


culoare peste tot
un foc care arde din două trei cuvinte
o femeie oarecare devenind iubită
o iubită devenind mâine și eu câțiva milimetri mai aproape
mă înmulțeam
de trei ori eu
de trei ori eu
de trei ori ceilalți deveniți eu
lume nouă am spus
eu și ea!